ian. 14,2026
Așa nu. Când parola de Wi-Fi e pe post-it, problema nu e internetul.
Așa arăta routerul de internet la un client la care am fost ieri. Un post-it lipit strâmb, o parolă scrisă de mână, un număr de telefon „în caz de ceva”.
Timp de 10 minute, nimeni nu a fost capabil să spună:
cum se numește rețeaua Wi-Fi;
care este parola corectă;
dacă rețeaua e securizată sau nu.
Știau un singur lucru: factura la internet e plătită și, „în general”, funcționează.
Aici apare problema reală.
Internetul nu e magie. Nici routerul nu e un obiect decorativ. Este un punct critic de securitate. Dacă nimeni nu știe ce configurare are, cine are acces și ce parole sunt folosite, atunci infrastructura nu e administrată. E doar tolerată.
Post-it-urile nu sunt documentație.
Numărul „băiatului de la RDS” nu este procedură.
Memoria colectivă nu este politică de securitate.
Fără stickere. Fără bilețele. Fără parole scrise pe echipamente.
Accesul trebuie documentat, controlat și transmis corect, nu improvizat. Routerul trebuie configurat, etichetat logic, securizat și integrat într-un ansamblu coerent de echipamente. La fel și cablurile. La fel și accesul wireless. La fel și parolele.
Să ai o firmă de IT care pune ordine în echipamente, cabluri și acces nu e un moft. Este direcția corectă de mers dacă vrei:
predictibilitate;
securitate;
continuitate;
și mai puține „nu știm cine a umblat acolo”.
Internetul „merge” până în ziua în care nu mai merge.
Diferența dintre panică și rezolvare rapidă este ordinea.